|
Dumitriu Silvia
Gr 351
POSIBILITATEA ONTOLOGIEI
Motto: "Prin Metafizica , Aristotel își ia
sarcina să instituie din nou , împotriva
sofiștilor posibilitatea științei și a
filosofiei" (P.Aubenque)
Corpusul scrierilor metafizice a lui Aristotel se constituie ca o
cercetare a condițiilor de posibilitate a științei ființei ca ființă ,
singura în măsură să refundamenteze filosofia și știința , tipuri de
discursuri paralizate de dificultățile ridicate de practica sofistă a
limbajului . Sarcina metafizicii era , intr-o primă instanță , instituirea
discursului unic . Căci concluzia sofistă asupra imposibilității minciunii
atrăgea după sine inutilitatea discursului constructiv și multiplicitatea
discursurilor posibile despre ființă , așa cum subliniază Aristotel în
cartea a IV-a : "Dacă două judecăți contradictorii ar fi adevărate în
același timp despre același lucru , atunci toate lucrurile s-ar reduce la
unul"[1] . Dar aceasta ar fi un paradox . În al doilea rând , după ce
filosofia își va fi îndeplinit prima sarcină , trebuie cercetat dacă mai
există alte dificultăți care ar conduce spre imposibilitatea vreuneia din
științele fundamentale .
Afirmația ce deschide cartea IV a Metafizicii , "Există o știință
care studiază ființa și proprietățile sale esențiale" (1003a) , corelată cu
o alta , "Tot astfel se vorbește și despre Ființă în multe accepții , dar
întotdeauna cu privire la unul și același principiu"(1003b) , apare în
acest context ca extraordinar de optimistă , statuând existența efectivă a
celei mai înalte dintre științe . De altfel , <>[2] ,
după cum afirmă Ion Banu . În acest context al aprecierii trebuie
interpretate afirmațiile aristotelice mai sus citate ; rămâne de cercetat
dacă și în ce măsură acestea se pot susține în raport cu întregul operei
aristotelice . Observăm insă corelarea , în viziune aristotelică , a
posibilității științei cu existența principiului unic al realității la care
se referă discursul (și sesizarea lui de către cel ce susține acest
discurs) . În cadrul teoriei semnificației , Aristotel va evidenția
condițiile care fac posibil discursul științific .
Atacând modul în care ai fost puse problemele de limbaj de către
sofiști , Aristotel va demasca " rezolvările" lor verosimile ca nesocotind
adevărata esență a limbajului . Din punctul lor de plecare , conceperea
ființei și a cuvântului ca perfect aderente (fie prin convenție , fie în
mod natural) , n ...
|
