despre fericire in stabilirea posibilatii, imposibilitatii sau a absurditatii atingerii idealului fericirii au purces filosofi, clerici si chiar oameni simpli inca de la "inceputuri". afirmatia ca aceste "inceputuri" coincid cu inceputurile filosofiei ar fi o calomnie pentru ca nu se poate afirma ca, discutand despre fericire, discipolii lui cristos o discutau din punct de vedere filosofic. este un termen care, chiar si in viziune filosofica, implica acceptiuni multiple si totalmente diferite. nu se poate da o definitie exacta, pentru ca filosofia insasi este o stiinta relativa. ceea ce insa este comun tuturor filosofilor privind fericirea este ca aceasta reprezinta un ideal urmarit, fara absolut nici o exceptie, de fiecare persoana in parte, fie incepand cu cel mai inversunat pesimist pana la optimistul cel mai pur, fie incepand cu omul cel mai simplu pana la cel mai invatat dintre filosofi. dar, este oare un ideal posibil sau insasi definitia de ideal ne opreste in a vedea fericirea ca pe o certitudine? asta numai daca idealul este identificat cu absolutul, intangibil si el. oare a tinde spre absolut, inseamna a tinde spre fericire, si indiferent de originea absolutului atingerea lui se va identifica iminent cu aceasta stare de beatitudine perfecta? ideal, absolut, perfectiune sunt termeni ce s-au cerut folositi in formularea intrebarilor si incercarilor de a defini fericirea. fiecare dintre ei se identifica rand pe rand cu o imposibilitate. ori asta nu face oare din fericirea insasi doar o himera pentru naivi? isi mai au macar rostul incercarile de a defini cai intortocheate si impregnate de absurditate pentru atingerea ei? raspunsul se cere a fi afirmativ nu in speranta unei atingeri intarziate a acestui ideal, ci pentru mentinerea puterii noastre de a continua sa traim in deplinatatea facultatilor noastre mintale. inchipuiti- va o lume in care toti sunt constienti ca fericirea este imposibil de atins, constienti de faptul ca ...